Irina Begu nu l-a putut avea în tribună pe Flyn, talismanul ei canin, și a ratat calificarea în a treia sa optime de finală la Roland Garros

Irina Begu nu l-a putut avea în tribună pe Flyn, talismanul ei canin, și a ratat calificarea în a treia sa optime de finală la Roland Garros
  • Publicat:

Dacă la meciul câștigat cu Linda Noskova în turul 2, bichonul bolognez luat de Irina la Paris a stat liniștit și calm în tribuna terenului 11 de la “Porte D’Auteuil”, lui Flyn nu i-a mai fost permis accesul pe “Suzanne Lenglen Court”, a doua cea mai importantă arena a “Internaționalelor Franței”.

Provenit din Bologna, Flyn este un câine mic dar robust cu păr cârlionțat des, alb și pufos. Este mai mic decât alte specii de bichoni, deoarece are numai 30 de centimetri și cântărește până la 4 kilograme.

Flyn al Irinei este o specie rară și nu întâmplător a fost pictată de Tițian, Pierre Breughel și Goya în lucrările lor pentru fidelitatea și curajul dedicate stăpânilor.

Irina Begu a fost învinsă de Varvara Graceva, în turul trei la Roland Garros

Irina Begu a fost eliminată în turul trei al turneului de la Roland Garros de Varvara Graceva, scor 7-5, 6-3.

Adus de Begu în complexul de la Roland Garros, Flyn a petrecut timp cu ceilați câini pe care și alți tenismani i-au adus în capitala Franței în vreme ce stăpâna lui juca își juca șansa de a disputa a 3-a ei optime de finală la Grand Slamul parizian.

„Pe terenurile mari, ca Chatrier și Suzanne Lenglen, este un pic mai greu, chiar imposibil. Cu securitate a fost dificil, strictețea este impenetrabilă” explică Irina de ce Flyn nu a fost în loja ei la meciul contra franțuzoaicei Varvara Gracheva.

La un moment dat, Venus Williams a călătorit cu un havanez pe nume Harold și recunoaște că, uneori, a recurs la vicleșuguri pentru a-și strecura cîinele chiar în loja terenului pe care juca. „Cei de la compania de pază și securitate nu au știut că am câinele chiar în tribună” dezvăluie abia acum fostul număr 1 mondial.

Australia are reglementări foarte dure de carantină și este exclus ca la Open-ul de la Melbourne Venus sau oricine altcineva să izbutească să înșele vigilența organizatorilor așa cum s-a întâmplat la Roland Garros sau Miami.

Mulți jucători iubesc animalele, așa că în Australia se distrează cu animale specifice continetului de la Antipozi. Koala, canguri, crocodili sau șerpi sunt special transportați la Australian Open unde sportivii își petrec momente de relaxare în compania lor.

Timpurile au trecut de când, în special la Paris, Arantxa Sanchez le făcea legitimații (“badge-uri”) în 2001 câinilor ei „Roland” și „Garros” astfel încât aceștia să aibă acces în zona rezervată jucătorilor, inclusiv în restaurantul sportivilor.

Fostul număr 2 mondial a trebuit să-l reboteze pe „Garros”, inițial poreclit „Crac”, sinonim cu un drog. Arantxa a trebuit să îi schimbe numele pentru posibile probleme cu organizațiile de protecția animalelor.

Dacă în absența Simonei Halep, care ar fi putut să își aducă și ea pe unul din câini la Roland Garros, Simona fiind proprietara cățelușei Lessie, plus doi labrador-retriever, Hachi și Benji, Bianca Andreescu este „păzită” Coco, pudelul luat din România.

Ce câini are Djokovic

Djokovic și soția lui, Jelena îngrijesc doi poodles, Pierre și Tesla, Alcaraz i-a lăsat acasă în grija mamei cât el este la Open-ul Franței, iar Andy Murray se bazează că border terrierul Rusty este răsfățat de copiii lui pe domeniul castelului pe care îl are lângă Londra.

Aflat în vacanță în Asia, Federer nu l-a lăsat acasă pe adorabilul goldendoodle Willow iar Serena Williams face tot posibilul ca fiica ei cea mare, Olympia să fie păzită Yorkshire Terrier Christopher „Chip” Rafael Nadal, botezat după legendarul spaniol care a schimbat istoria cu cele 14 titluri cucerite la Roland Garros, terrierul Jack Russell, numit Jackie Pete și Lauerlei the Shih Tzu, cîini care au și asistat la meciurile fostului lider WTA.

Perdant în calificări la French Open, Dominic Thiem face antrenamente de rezistență urmărit pas cu pas de Hugo, câinele familiei în vreme ce Ash Barty este mândră de colecția ei canină: Rudy, Maxi, Affie și Chino.

„Să ajung acasă și să-i îmbrățișez pe canapea este unul dintre cele mai simple, dar mai plăcute lucruri pentru mine. Indiferent dacă sunt liniștită sau supărată, ei mă iubesc la fel” nu-și ascunde admirația australinca pentru animale motiv pentru care a fost numită, încă din 2018, “Ambasador al Societații Regale pentru Prevenirea cruzimii față de animale”.

„Am doi câini acasă, pe Quincy și King. Mereu mă fac să zâmbesc și să realizez cât de importante sunt lucrurile simple în viață” este sincer Nick Kyrgios care s-a distrat cu Venus Williams la Roma odată ce a întâlnit-o pe americancă pe stradă cu cîinele ei, Harry.

Proprietar al unui pudel este și Sasha Zverev care are grija de pagina de pe Instagram a lui Lövik împreună cu fratele său, Michael.

Fluierat, înjurat și umilit de anumiți spectatori la Roland Garros, belgianul Goffin regretă că nu l-a avut la Paris pe
Naro, labrador pe care-l crește din 2015.

„Este grozav când vii acasă și văd că este acolo, fericit să te revadă și să se bucure de compania ta” dezvăluie David care apreciază loialitatea cîinelui și care l-a convins pe francezul Benoît Paire să-l adopte pe Ravioli în vara lui 2020.
Directorul “Internaționalelor” Franței, Amelie Mauresmo poate fi văzută la Roland Garros cu Muxu, un golden retriever adoptat la începutul lui 2017 după ce fostul număr 1 mondial a pierdut-o pe Sophie, acum 9 ani.

Canadianul Milos Raonic l-a adoptat pe Charlie înaintea turneului de la Cincinnati din 2020 și susține că „este cea mai bună decizie luată în viața mea”.

Fost în Top 3 ATP, acum antrenor, David Ferrer îl are pe Bari așa cum și Azarenka umlra în circuit cu un Yorkie, numit Rolexx, înainte să-l nască pe Leo în decembrie 2016.

„Încerci să aduci un fel de normalitate într-un stil de viață foarte anormal – un fel de consistență și constanță” recunoaște Martina Navratilova care susține că a căpătat echilibru însoțită de fox terrier-ul KD, Killer Dog, în cei 16 ani de circuit în care tensiunea impusă de tenisul la cel mai înalt nivel era aproape imposibil de suportat.

„În cele din urmă, este vorba, pur și simplu, de o normalitate” spune Liezel Huber, americancă de top în proba de dublu care are un Jack Russell pe nume Sam, un cadou de la Navratilova. „Sunt cea mai fericită când găsesc o oarecare relaxare și liniște indusă de prezența câinelui meu”.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Am făcut calculul. Câți bani au primit Mihai Găinușă și Oana Paraschiv, din partea Antena 1, pentru cele 10 săptămâni la Asia Express 2024
Am făcut calculul. Câți bani au primit Mihai Găinușă și Oana Paraschiv, din partea Antena 1, pentru cele 10 săptămâni…
Ce lovitură: au început negocierile și Cristiano Ronaldo e așteptat să semneze!
Ce lovitură: au început negocierile și Cristiano Ronaldo e așteptat să semneze!
Mama Nataliei, fetița moartă în accidentul din Timișoara, distrusă de durere:
Mama Nataliei, fetița moartă în accidentul din Timișoara, distrusă de durere: "Vei trăi mereu în sufletele noastre, înger drag"
Cum l-a descris presa din Tunisia pe Laurențiu Reghecampf, după anunțarea noului contract
Cum l-a descris presa din Tunisia pe Laurențiu Reghecampf, după anunțarea noului contract
OFICIAL | Laurenţiu Reghecampf a semnat
OFICIAL | Laurenţiu Reghecampf a semnat
Şumudică le-a dezvăluit numele fotbaliştilor care pot semna cu Rapid!
Şumudică le-a dezvăluit numele fotbaliştilor care pot semna cu Rapid! "Ei vor discuta cu conducerea". Vrea să transfere din Superliga
Andreea Bănică s-a pozat aproape dezgolită pe internet. Imagini sexy cu artista: „Arăți ca o puștoaică”
Andreea Bănică s-a pozat aproape dezgolită pe internet. Imagini sexy cu artista: „Arăți ca o puștoaică”
Ştirea momentului în fotbal! Se decide totul în doar câteva ore!
Ştirea momentului în fotbal! Se decide totul în doar câteva ore!
BANCUL ZILEI. Profa către Bulă:- Vorbește-mi despre Creangă..
BANCUL ZILEI. Profa către Bulă:- Vorbește-mi despre Creangă..
Doi turiști americani, uimiți de prețurile dintr-un restaurant din Sibiu. Cât au plătit pe o ciorbă și o șaorma:
Doi turiști americani, uimiți de prețurile dintr-un restaurant din Sibiu. Cât au plătit pe o ciorbă și o șaorma: "Nu…
Cea mai MARE dintre minunile lui IISUS a fost în sfârșit explicată de știință
Cea mai MARE dintre minunile lui IISUS a fost în sfârșit explicată de știință
Gestul milionarului român de doar 28 de ani pentru una dintre angajatele sale: N-am văzut aşa ceva niciodată
Gestul milionarului român de doar 28 de ani pentru una dintre angajatele sale: N-am văzut aşa ceva niciodată
Conversație senzațională între Gigi Becali și Tzancă Uraganu: „Băi, să nu pui nasul pe…” Această discuție este EPICĂ, nu ai voie să o ratezi
Conversație senzațională între Gigi Becali și Tzancă Uraganu: „Băi, să nu pui nasul pe…” Această discuție este EPICĂ, nu ai…
Zi de doliu în România. Cel mai mare artist s-a dus în ceruri. Adio, Daniel...
Zi de doliu în România. Cel mai mare artist s-a dus în ceruri. Adio, Daniel...
Care a fost, de fapt, cauza morții lui Andrei, angajatul de la Penitenciarul Rahova. A lăsat în urmă 3 copii mici și o soție îngenuncheată de durere
Care a fost, de fapt, cauza morții lui Andrei, angajatul de la Penitenciarul Rahova. A lăsat în urmă 3 copii…
DOLIU! Este știrea tristă a zilei
DOLIU! Este știrea tristă a zilei
Cel mai bun mouse pentru jucătorii de titluri eSports
Cel mai bun mouse pentru jucătorii de titluri eSports
Naţionala feminină de baschet joacă joi cu Turcia în preliminariile EuroBasket 2025
Naţionala feminină de baschet joacă joi cu Turcia în preliminariile EuroBasket 2025
Codul Rutier 2024: Pe ce drumuri este obligatorie faza scurtă. Este suficient să fie aprinse doar DRL?
Codul Rutier 2024: Pe ce drumuri este obligatorie faza scurtă. Este suficient să fie aprinse doar DRL?
Mesajul vulnerabil transmis de Oana Paraschiv după ce ea și Mihai Găinușă au părăsit Asia Express, chiar înainte de etapa finală
Mesajul vulnerabil transmis de Oana Paraschiv după ce ea și Mihai Găinușă au părăsit Asia Express, chiar înainte de etapa…
×